De la Israelul biblic la cel modern

În urmă cu peste 2500 de ani, profetul Isaia a spus: „Nu te teme, sunt cu tine; din Orient îţi voi aduce sămânţa şi în Occident te voi aduna”.

Este o frază prin care ni se transmite conştiinţa profundă pe care o aveau evreii, din acea epocă, de a constitui o intersecţie între Orient şi Occident, dar nu numai geografică, ci şi spirituală.

Deşi teritoriul Israelului este destul de mic, 20.700 km² , trebuie să recunoaştem că acesta a jucat un rol important în istoria omenirii. Deşi este foarte mic, este plasat remarcabil, într-o zonă subtropicală.

Ţara beneficiază de un relief divers, fiind mărginită la sud de deşerturile Arabiei şi la nord de Marea Mediterană. Lupta neîncetată dintre vânturile deşerturilor şi cele ale mărilor au produs o diversitate nemaipomenită. Ţara Sfântă, situată între două continente, Africa şi Asia, o cale important de comunicare între Egipt şi Asia Mică, între Mediterana şi ţările din Sudul deşertic, o intersecţie între civilizaţiile evoluate care o înconjurau, cândva în perioada biblică, unde strălucea Israelul biblic.

Israelul pare să se fi adunat din bucăţi aduse din toate părţile universului. Churchill a descoperit similitudini cu peisajele cele mai sălbatice din Ţara Galilor…

Imigranţii din Asia şi Africa care poposeau aici păreau familiarizaţi cu peisajele cu care erau obişnuiţi din copilărie. Ţară paradoxală unde, între zăpezile eterne ale muntelui Hermon şi peisajele sahariene ale deşertului Neguev unde zăpada este necunoscută, există numai câteva minute distanţă.

În acest mic spaţiu se găsesc toate climatele şi toate peisajele lumii, de parcă Dumnezeu ar fi vrut asta!

În Israel s-au determinat 40 de tipuri de peisaje şi de climaturi. În pădurile israeliene se găsesc stejari şi brazi, simboluri ale marilor păduri septentrionale, pinul, simbolul Mediteranei şi palmieri.

Alt paradox şi mai excepţional: grâul, averea ţinuturilor canadiene şi bananele care se găsesc în pădurile ecuatoriale şi tropicale, sunt cultivate în Israel la numai câţiva kilometri distanţă. Coexistenţa culturii grâului, a bananei şi a fructelor subtropicale şi tropicale (avocado, mango etc.) în aceeaşi ţară constituie un fenomen aproape unic în lume care se explică prin apropierea de mare şi de deşert şi graţie marii depresiuni, cea mai adâncă din lume, care se întinde între fluviul Iordan şi Marea Moartă.

Totodată, acest pământ destinat a fi Pământul Sfânt pentru marile religii monoteiste, a fost creat în aşa fel încât să poată vorbi întregii lumi şi de fapt, aici se recunosc Orientul şi Occidentul.

De la intrarea în Istorie a acestui pământ, oamenii se adunau aici, fie că veneau din civilizaţii foarte dezvoltate, cum era cea din Babilonia, din Mesopotamia sau din Egipt. Abraham este un asiatic care a emigrat în Ţara Sfântă cu triburile sale asiatice în prima parte a celui de-al doilea mileniu î.e.n. La fel Moise este un african care s-a aşezat cu triburile sale egiptene în Pământul Sfânt.

Aceşti oameni, proveniţi din diferite medii culturale s-au adunat în Pământul Sfânt şi au format un popor unic. Marele istoric al iudaismului, Baron, spune că această unicitate de grupuri umane venite în diferite perioade ale istoriei din ţări diferite, constituie una dintre cele mai mari enigme ale Istoriei.

Israelul biblic nu s-a constituit pe baza unui teritoriu, cât pe cea a unei alianţe între oameni primind un mesaj spiritual, după care s-au proclamat martorii lui şi au devenit, automat, promotorii acestuia.

Dar mai există un mister în ceea ce priveşte Israelul biblic. Ţara a rămas în contact cu marile imperii care o înconjurau din toate părţile în timpul primilor 1500 de ani ai destinului său istoric şi riscau să o zdrobească. Şi totuşi, Israel a rezistat!

Înţelepţii evrei au reuşit să creeze Biblia, o frontieră comună între Codul lui Hammurabi, inteligenţa egiptenilor, cum este cea care se exprimă prin Cartea Morţilor de exemplu, dar şi cea a grecilor. Legăturile spirituale sunt foarte puternice. Există apoi legături între înţelepţii din Israelul biblic şi înţelepţii din India. Există un paralelism evident între ritualurile de sacrificii din Biblie şi unele ritualuri de sacrificii din India.

Biblia este precum palmierul care îşi caută seva departe, în civilizaţiile din jurul Israelului. Dar şi-a păstrat originalitatea şi a atins inima omului proclamând un mesaj de unitate, anunţând un Dumnezeu personal unic, care revendică justiţie, fraternitate şi dragoste.

Mediul biblic era de asemenea deschis către Occident şi această Biblie abia elaborată printr-o suită incomparabilă de profeţi şi de oratori mergând de la Abraham la Moise, de la Isaia la Daniel, de la David la Iisus şi la apostoli, va deveni ambasadorul Africii şi Asiei pe lângă popoarele din Occident.

Roma, care a distrus Israelul a adus din Asia către Europa celula de bază a Bisericii creştine care va demola relativ repede ideile păgâne, aduse de barbarii invadatori (vandali, vizigoţi, longobarzi, suevi, heruli etc.), anunţându-l pe Dumnezeu din Biblie, care s-a arătat la Sinai.

Biblia a devenit cartea sfântă după care s-a fondat civilizaţia occidentală. Ea este chivotul unităţii lansat din Asia şi din Africa către Europa şi America, din Orient către Occident.

După ce s-au răspândit în mici comunităţi în întreaga lume, evreii au revenit în Pământul Sfânt, în leagănul naţional după 1917, într-un stat devenit suveran şi independent după 1948, transportând cu ei în această ţară, care devenise aproape deşertică, structurile şi valorile Occidentului. Profetul acestei renaşteri este T. Herzl. Evreii au revenit în Israel din Rusia, Polonia, România, de pretutindeni, pentru a-şi fonda noul stat în Pământul Sfânt. A fost un efort eroic, dacă vreţi.

După ce acest stat a fost fondat, cu colonişti evrei veniţi în principal din Occident, Israel a cunoscut o revoluţie silenţioasă şi remarcabilă, cel puţin în ultimii 15 ani, care a modificat faţa ţării şi condiţiile de viaţă, chiar structurile statului, făcând de fapt o minune şi un paradis terestru din Ţara Sfântă.

Fondatorii statului aveau nevoie de oameni pentru a construi ţara şi au lansat un apel evreilor din lumea întreagă: să revină în Pământul Sfânt pentru a putea realiza visul profetic de renaştere a Ierusalemului.

La acest apel au răspuns în primul rând evreii din Africa şi Asia. Cei din Europa aproape că fuseseră decimaţi în lagărele de concentrare de ura nazistă în groaznicul Holocaust din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Din 1947, portul Haifa a fost teatrul unui val continuu de evrei care soseau în Ţara Sfântă din Indii, din deşerturile Yemenului, din Egipt şi din Libia, şi din alte ţări din Africa şi din Asia. În 15 ani s-a asistat la un fenomen istoric, la dislocarea de comunităţi evreieşti din ţările musulmane. În acest timp, 90% din evreii sirieni, 97% din evreii irakieni, 89% din evreii egipteni, 93% din evreii libieni şi 98% din evreii yemeniţi au fugit din aceste ţări unde erau înrădăcinaţi de milenii şi au venit cu sufletele curate pentru a se stabili în Israel.

Acest fenomen care tinde să ducă la dispariţia anticelor comunităţi evreieşti din ţările musulmane se observă actual în alte ţări din Africa care au ajuns recent să-şi dobândească independenţa. Iar evreii care au sosit de curând evident au modificat condiţiile existenţei statului Israel, mai întâi pentru că au sosit ca refugiaţi, majoritatea şi-au văzut bunurile confiscate. Pe de altă parte ei au adus cu ei întârzierea a 12 secole de viaţă în ţări care au stagnat. Aveau o educaţie mai slabă, ca şi tehnică şi cultură, sănătatea le era şubrezită şi au pus probleme foarte grave Israelului, în esenţă.

Dar afluxul lor a fost cu adevărat considerabil şi ei au modificat complet structurile demografice ale statului Israel. Există trei grupe de populaţie: prima este cea a populaţiei care a venit din Europa şi din America; care sunt cei mai bătrâni şi media este de 44 ani.

A doua grupă a venit din Africa şi din Asia; vârsta medie a acestor noi emigranţi este de 26 de ani, adică cu toţii au în faţa lor un viitor, spre deosebire de occidentali. Orientalii încep să-şi fondeze un cămin şi o situaţie. Ei reprezintă 32% din populaţia ţării.

Noua populaţie a Israelului este un amestec, o fuziune între comunităţi venite de pe patru continente.

A treia grupă a populaţiei reprezintă de asemenea o treime din totalitatea Israelului. Noua generaţie nu are decât 7 ani şi jumătate. Sunt copiii care s-au născut dintr-o adevărată explozie a populaţiei orientale care are un nivel de natalitate foarte ridicat.