Karnak

Karnak

Karnak este un sit turistic şi de săpături arheologice (conduse din 1967 de Centrul franco – egiptean de studiu a templelor de la Karnak). Complexul, compus din mai multe temple, este amplasat pe malul drept al Nilului, la nord de oraşul Luxor, în apropiere de satul El – Karnak şi se întinde pe doi kilometri pătraţi regrupând mai multe temple, în principal adunate în trei incinte. Acestea sunt clasate de UNESCO, din 1979, în patrimoniul mondial.
Cea mai mare dintre aceste incinte conţine templul cel mai important, templul lui Amon, care făcea obiectul cultului cel mai intens de pe acest sit. Karnak a fost conectat la un alt templu al lui Amon situat mai la sud de Luxor, printr-un drum drept de opt kilometri mărginit de sfincşi.
Construcţia complexului de la Karnak a durat mai mult de două mii de ani, cu o succesiune de construcţie, de modificare, de completări, de remodelări etc. care au făcut centrul religios cel mai întins din Egiptul antic. O hieroglifă descoperită aici vine să argumenteze: „cel mai stimat dintre locuri”.
În faţa intrării de vest a incintei lui Amon – Re se întindea un bazin conectat la Nil printr-un canal artificial. Era calea de procesiune cu o barcă care pleca de la templul teban al lui Amon, Mut şi Khonsu şi care se îndrepta spre templul lui Amon de la Luxor în timpul sărbătorii lui Opet.
În plus faţă de cele trei incinte, în afara zidurilor se găseau alte edificii. Este vorba de templul lui Osiris Pededankh la vest de incinta Montu şi la nord de incinta lui Amon – Re, a templului lui Tuthmosis I în partea de est a incintei Montu şi la nord de incinta lui Amon, de templul lui Amenhotep al IV-lea la est de incinta lui Amon, altarul de bărci de la Psammouthis şi Achoris la vest de incinta lui Amon, de sanctuarul bărcilor lui Tutmosis al III-lea şi al lui Hatshepsut cât şi de sanctuarul lui Amon Kamoutef între incinta lui Amon la nord şi incinta lui Mut la sud şi în fine de templul lui Nectanebo al II-lea la est de incinta lui Mut.

1280px-Karnak_R10
Luxor (Egipt): templul lui Amon din Karnak. Foto de arc Ryckaert, Wikipedia.

La aceste clădiri, trebuie să adăugăm un număr de drumuri care duc la diferite porţi ale incintelor: una plecând de la incinta lui Montu către nord şi mărginită de sfincşi cu capete umane, una mărginită de sfincşi cu capete de berbec plecând de la incinta lui Amon către vest până la un debarcader pe malurile unui canal şi două plecând de la incinta lui Amon către sud, cea mărginită de capete de berbec ducând la incinta Montu şi cea mărginită de sfincşi cu capete de oameni unite printr-o mică alee plecând de la incinta lui Mut şi ducând la templul lui Amon la Luxor.
Cea mai mare este incinta lui Amon – Re. Se află între alte două incinte. Este singura accesibilă publicului. Cele mai multe construcţii din această incintă sunt organizate pe două axe: una orientată est – vest şi alta orientată nord – sud care formează un „T”.
Axa principală, cea orientată est – vest, este compusă din şase piloni care preced templul lui Amon propriu – zis la extremitatea orientală a acestei axe. Axa secundară, cea orientată nord – sud, este compusă din patru piloni care se conectează la axa principală în mijlocul său, la nivelul de trei şi patru piloni.
Aceste două axe sunt completate de o serie de clădiri situate în centrul incintei ca un lac sacru sau la periferia acesteia ca templul lui Ramses al II-lea, templul lui Opet, templul lui Khonsu, templul lui Ptah sau templul lui Osiris Hekadjet.
Partea cea mai celebră a templului lui Amon este sala sa hipostil situată între al doilea şi al treilea pilon. Compusă din 132 de coloane din care majoritatea şi-au păstrat decorul, evocă „un tufiş gigantic de papirus în piatră”. Iniţial era acoperită cu plafon, lumina fiind filtrată prin ferestre din care unele s-au păstrat până astăzi.
Incinta lui Montu este cea mai mică din complexul de la Karnak. Este situată la nord de cea a lui Amon – Re. Principalele sale construcţii sunt templul lui Montu la care s-au adăugat templul lui Harpocrate şi templul lui Maât.
Incinta lui Mut, este situată la sud de cea a lui Amon – Re. Principalele sale construcţii sunt templul lui Mut la care se adaugă templele lui Khonspe – Khrod şi templul lui Ramses al III-lea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *